BLOG

Naștere prematură, studiu de caz
În cazul pacientei G.Ț., la aproape 30 săptămâni s-a produs ruptura spontană a membranei, cu pierdere de lichid amniotic de aspect normal. A fost internată într-una din unitățile private din București, începându-se o schemă de management terapeutic obișnuită pentru aceste situații. Dat fiind că se preconiza o naștere prematură, care depășea posibilitățile tehnice și de competențe asumate ale unității respective, a fost transferată, tot în mediu privat, către spitalul Sanador, unde echipa doamnei Dr. Emel Nuraltai care a acceptat preluarea cazului, după evaluarea acestuia cu departamentul de neonatologie. Împreuă cu aceștia, Dr. Niculescu a stabilit un plan de management de caz cu definirea clară a situațiilor în care nașterea ar fi trebuit să se producă, luând în primul rând în considerare posibila apariție a semnelor de infecție. Colegii neonatologi au contribuit substanțial la stabilirea acestui plan.
“Țin să apreciez disponibilitatea echipei și ușurința comunicării în stabilirea acestui plan de management - urmărirea intensivă clinică, biochimică, sonografică a mamei și implicit a copilului nenăscut a fost instituită imediat, iar câteva zile mai târziu, în condițiile în care eu nu eram în țară, prin comunicare la distanță, s-a decis nașterea prin operație de cezariană, dat fiind riscul major al infecției intrauterine”, spune Dr. Niculescu. Operația a fost efectuată cu succes de doamna doctor Nuraltai si Dna. Dr. Dincă, copilul s-a născut cu 1300 de grame, cu evoluție favorabilă mulțumită îngrijirilor colegilor neonatologi și externare la șase săptămâni. Deși cazul nu este de extremă prematuritate, este un bun exemplu de ce înseamnă colaborarea și comunicarea în interesul unui rezultat bun.
Experiența mamei:
“Întrucât sunt specializată în kinetoterapie în terapie intensivă, aveam o înțelegere destul de bună a ceea ce mi se întâmpla din punct de vedere medical. Pot spune că au fost două experiențe diferite: cea dinainte de naștere și cea de după. În momentul în care mi s-a rupt apa am știut ce urmează și m-am dus panicată la spital, de unde am fost transferată la Sanador. A contat foarte mult sprijinul domnului doctor care m-a ajutat să rămân centrată. Știa că îmi doream o naștere naturală și, în momentul în care a decis, din cauza unei infecții, că este momentul să se nască, mi-a spus că a făcut planuri fie pentru a declanșa nașterea fie pentru cezariană, explicându-mi ambele variante. Alegerea era a mea. Nu cred că alt medic mi-ar fi dat această șansă. În cazul meu, cezariana a fost cea mai bună alegere.
Experiența nașterii și a zilelor următoare a fost dificilă având în vedere faptul că îmi vedeam copilul cablat la monitoare, auzeam că piuie și poate fi traumatizant dacă nu înțelegi ce se întâmplă. Pe de altă parte, nu am nimic de reproșat comportamentului medical al personalului de acolo și le sunt foarte recunoscătoare.
Când naști prematur, relația cu doctorul contează foarte mult și am avut noroc că Dl. Dr. Niculescu și echipa de medici de la Sanador m-au susținut foarte mult. Alexandru, băiețelul meu, este acum bine, se adaptează ușor și crește. Ceea ce ne-a salvat a fost faptul că l-am avut alături pe Dr. Niculescu, care a știut care este cel mai bun moment pentru naștere: dacă s-ar fi născut cu o zi mai devreme nu ar fi putut să respire, iar dacă ar fi rămas o zi în plus ar fi făcut septicemie.
Serviciile medicale pentru bebeluș au costat peste 22500 de lei pentru 40 de zile petrecute în spital. Nașterea a costat 13000 de lei, cu zilele anterioare de spitalizare”. – G. Ț.