De-a lungul preistoriei umane, nașterea a fost considerata fie manifestarea supranaturalului, fie un act de vrăjitorie, ori de credință, în această paradigmă fiind explicate toate fenomenele medicale.  Întrucât moartea fetală și cea perinatală nu erau un lucru rar, odată cu organizarea meșteșugarilor în bresle, au apărut și primii ‘obstetricieni’. Iar dezvoltarea științei a adus cu sine și dezvoltarea practicilor ginecologice (ex: invenția forcepsului etc.).

În societatea actuală există 3 tendințe, la nivel de state, de abordare a nașterilor naturale: una în care moașele au cel mai înalt rol, una în care totul se desfășoară sub stricta supraveghere a unui medic, și una de mijloc.

Studii clinice derulate în state europe, dar și în SUA și Australia,  au arătat că soluția cea mai bună este calea de mijloc : moașele sunt responsabile pentru nașterile low risc, însă accesul la condiții spitalicești, în caz de urgențe, este imperios necesar.

Mai mult, existența unor practici standardizate, nevoia de licențiere/educație/calificare a moașei (să fie atestate) sunt și ele la fel de importante pentru siguranța nașterilor acasă.