Preeclampsia este printre cele mai grave complicații din timpul unei sarcini. Atât copilul, cât și mama pot fi dramatic afectați: cazurile severe pot duce la moartea copilului, iar consecințele asupra mamei pornesc de la convulsii, accidente vasculare cerebrale, sângerări masive, insuficiență ale diverselor organe și pot ajunge pănâ la deces.

Ce este preeclampsia?

Este o condiție caracterizată prin hipertensiune arterială şi proteinurie (pierdere de proteine prin urină) peste un anumit nivel.

În sarcină, organismul mamei se încarcă cu mai mult sânge, producându-se o dilatație a vaselor sub influența unor substanțe produse la nivelul placentei, pentru a acomoda cantitatea mai mare de sânge (până la 50%). Când eliberarea substanțelor care provoacă vaso-dilatația nu se produce, poate rezulta preeclampsia.  

Incidența preeclampsiei diferă (cele mai mari deosebiri sunt cele inter-rasiale, cu frecvență foarte crescută în Africa) și reprezintă una dintre cauzele majore de mortalitate maternă, prematuritate etc. În ceea ce populația noastră,  incidența  este în jur de 5%, însă formele grave sunt mult mai rare.

Factorii de risc includ un istoric personal de preeclampsie, istoric de preeclampsie la mamă sau surori, sarcina multiplă.

Când apare?

Există o listă lungă de factori favorizanți - hipertensiune preexistentă sarcinii (140/90), bolile renale, obezitatea, vârsta înaintată sau prea mică, lupus, trombofiliile etc. - toate acestea cresc riscul de preeclamsie.

Cauzele însă trebuie căutate, conform înțelegerii mecanismelor fiziopatologice din ultimii 20 de ani, în dezvoltarea inițială a sarcinii, într-un defect de dezvoltare și adaptare corectă a organismului la sarcină. În mod normal, celule din structura trofoblastului (placenta primitivă) migrează și înlocuiesc endoteliul (tunica internă a vaselor de sânge materne) și le fac pe aceastea să fie maxim dilatate și rezistente la factori vaso-constrictori. Fenomenul se petrece în două etape, până la termenul aproximativ de 20 de săptămâni. Un defect în acest mecanism, în funcție de gravitatea sau intensitatea lui, poate rezulta nu numai în avort spontan sau naștere prematură, dar și în restricție de creștere a fătului sau preeclampsie în diferite grade de severitate.

 

Simptome și efecte ale preeclampsiei

Pe lângă hipertensiune arterială şi proteinurie sau edeme generalizate, alte simptome ale preeclampsiei sunt: stările de agitație/angoasă; durerea abdominală situată în epigastru; cefaleea severă; hiperreflexia (spasme ale mușchilor n.r.); grețurile până la vărsături; scăderea cantității de urină până la încetarea completă (oligurie, anurie); sângerările diverse.

Există trei grade de severitate: preeclampsie severă, medie și ușoară. Formele severe reprezintă una din cauzele principale ale naşterilor premature şi ale patologiei aferente copiilor născuți prematur. Poate duce, printre altele, la dizabilităţile de învăţare, epilepsie, paralizia cerebrală şi probleme de văz şi de auz.

Eclampsia este forma cea mai severă a preeclampsiei (din fericire nu foarte frecventă) care se traduce prin afectare cerebrală, respectiv crize comițiale (convulsii) și poate duce la comă sau chiar la moartea mamei şi a fătului.

Alte forme grave ale preeclampsiei includ coagulopatia (afectarea sistemului de coagulare), afectarea hepatică, insufuciență renală, etc.

Diagnostic

Există un test pentru depistarea precoce, care se face în primul trimestru de sarcină și care se efectuează inclusiv în România, din sângele matern - markeri Preeclampsie. Pentru a întruni criteriile de diagnostic, trebuie să apară dincolo de 20 de săptămâni. Cu toate acestea, boala este considerată la acest moment foarte diversă și există forme clinice incomplete (există preeclampsie fără hipertensiune sau proteinurie).

Tratament

Există un protocol de management al preeclampsiei care include: controlul hipertensiunii, managementul fluidelor, profilaxia convulsiilor sau tratamentul lor și grăbirea nașterii.

Sunt încercări de tratament cu aspenter și heparină sau suplimentare de calciu, cortizol etc. Ce știm bine este că trebuie controlată tensiunea arterială —  iar în caz de rezistență la terapie, se impune nașterea, indiferent de vârsta gestațională, aceasta fiind în interesul mamei.

Cortizonul este administrat, ca primă intenție, pentru a grăbi maturarea plămânilor fetali în cazul unei nașteri premature forțate. S-a constatat că influențează pozitiv acele paciente cu afectare hepatică. Trebuie urmărite intensiv funcțiile diferitelor organe, se poate ajunge la dializă, iar administrarea de albumină poate să ajute uneori. Alte tratamente includ injectarea de sulfat de magneziu intravenos pentru a preveni crizele de eclampsie. În preeclampsia uşoară trebuie monitorizate cu foartă multă atenție greutatea, diureza, tensiunea arterială şi proteinuria.

Decizia asupra nașterii este de regulă un compromis între severitatea bolii, afectarea diferitelor organe și maturitatea presupusă a copilului.

 

---

---