BLOG

Importanța screeningului în depistarea precoce a cancerului de col uterin. Studiu de caz

Importanța screeningului în depistarea precoce a cancerului de col uterin. Studiu de caz

În oncologie, diagnosticarea precoce joacă un rol vital în succesul unui tratament. Aș vrea să împărtășesc experiența unui caz care, în ciuda diagnosticului inițial de boală și de stadiu, are totuși un pronostic rezonabil. 

Pacienta are 39 de ani și se prezintă pentru reevaluarea capacității reproductive, după câteva proceduri de reproducere asistată făcute în afara țării. Examenul clinic relevă suspiciunea unei transformări tumorale a colului uterin, în fază relativ incipientă. 

Până la obținerea rezultatului biopsiei, trec mai multe săptămâni, iar rezultatul acesteia indică un carcinom scuamos de col uterin. Reevaluarea clinică confirmă creșterea în dimensiune a tumorii primare către 4 cm, într-un interval de maximum o săptămână. 

Se planifică un tratament chirurgical inițial, dar o evaluare RMN arată imposibilitatea operării, într-o primă instanță. Se decide abordarea primară prin radio-chimio-terapie, urmată, eventual, de intervenția chirurgicală, într-un al doilea timp. Șansa unui pronostic pozitiv ar trebui să fie în jur de 75%. 

În practica ginecologică, întâlnim deseori asemenea scenarii, ceea ce ne face să ne gândim la câteva elemente simple ce ar fi putut contribui la evitarea acestei situații:

  1. Dacă pacienta ar fi efectuat un minimum de investigații  - examen Papanicolau și biopsie la nivelul colului - ar fi putut evita diagnosticarea într-un stadiu inițial inoperabil.

  2. Conform cifrelor din 2014, România este încă pe primul loc în Europa la numărul cazurilor de cancer cervical și al deceselor cauzate de acesta (31 la 100 000). În ciuda campaniilor de informare și a programelor de screening gratuit demarate încă din 2012, participarea este încă foarte redusă în țara noastră. E important de știut că programele eficiente de screening pot preveni până la 80% din cazurile de îmbolnăvire. Orientările europene recomandă în prezent testul Papanicolau la fiecare 3-5 ani, cu începere de la vârsta de 25 de ani şi sistare la 65 de ani.

  3. Este de asemenea importantă testarea oportunistică în cazul pacientelor care vin pentru alte probleme. Și în acest mod putem descoperi precoce boli grave.

  4. Chiar și în cazul unei afecțiuni/tumori relativ mici, se recomandă investigații imagistice complexe.

  5. Chiar și în stadii avansate de boală, procedurile terapeutice moderne oferă o șansă reală de vindecare.