PRESA
Noi metode de tratament pentru incontinența urinară
Tulburarile de statica ale organelor genitale feminine se regasesc sub termenul de prolaps. Sunt de diferite grade, complexitati, de compartiment vaginal anterior sau posterior, de uter sau combinat, de uter si vagin. Acestea au mai multe forme de expresie clinica si li se pot asocia problemele de incontinenta urinara.
Nasterile multiple si tusea cronica, factori de risc
Pe un fond genetic care determina o anumita compozitie a fibrelor de colagen, se pot suprapune asa-zisii factori de risc: nasteri multiple, dar mai ales nasteri vaginale traumatice, tusea cronica, ocupatii care presupun ridicarea greutatilor (factori care cresc presiunea intra-abdominala), constipatia habituala. Exista bineinteles prolaps la femeile care nu au nascut, asa cum exista femei care nasc natural si nu dezvolta prolaps. Incontinenta este clasificata in patru categorii, dintre care doar doua intra in sfera de preocupari a uro-ginecologilor: incontinenta de urina la efort/incontinenta de stres si incontinenta din contextul vezicii iritabile.
Incontinenta urinara afecteaza de obicei femeile cu varsta peste 40 de ani, dar mai ales peste 50. Apare frecvent in contextul altor modificari in corpul femeii (menopauza), dar cel mai important aspect este acela ca reprezinta un subiect tabu.
Interventia chirurgicala, 80% sanse de vindecare
Daca pierderea de urina este repetitiva, mai ales involuntara, atunci sigur exista o problema. in plus, daca exista senzatia prezentei unui corp strain in vagin, atunci vizita la medic este necesara. in urma examenului medical se pot decide asa-zisele masuratori uro-dinamice, efectuarea unei cistoscopii si, in functie de complexitatea tulburarilor, se decide o abordare medicamentoasa, chirurgicala sau conservativa, prin intermediul unui "pesar". Acesta este un inel ce poate fi de marimi si consistente diferite care, dupa lubrifiere, ideal a fi asociata cu tratament local hormonal, se monteaza in vagin. Solutia pe termen lung este eminamente chirurgicala, mai ales in prolapsul total. Statisticile la 5 ani indica un procent de peste 80% de vindecare.
Tratamentul medicamentos, eficient in 60-65% dintre cazuri
Posibilitatile terapeutice in cazurile de incontinenta urinara sunt mai nuantate. in arsenalul terapeutic actual au aparut medicamente care pot ajuta cel putin partial atat in incontinenta de urina la efort, cat si in cea imperioasa. in a doua situatie tratamentul este medicamentos. Pentru incontinenta de urina de efort, tratamentul este pe de o parte conservativ, cu exercitii de reeducare a muschilor si medicamente de generatie mai noua, care aduc o imbunatatire a situatiei de pana la 60-65%.
Tratamentul chirurgical, respectiv tehnicile moderne chirurgicale utilizand bandeleta suburetrala sau TVT (tension free trans-vaginal tape) au rezultate bune si foarte bune, de pana la 90%. Operatia in sine nu dureaza mai mult de 15-20 de minute, nu este neaparat nevoie de anestezie generala, iar intr-un interval de 6 pana la 24 de ore pacienta poate pleca acasa.
Ce avantaje aduc noile tehnici chirurgicale?
Avantajul major al tehnicilor chirurgicale cu material heterolog in cazul prolapsului este recidiva in primii 5 ani, semnificativ redusa in comparatie cu metodele clasice. Plasa consolideaza mai bine structurile peri-vaginale, pastreaza organele in pozitia lor mai eficient decat se realiza acest lucru prin metodele clasice. Exista totusi un risc de rejectie, de pana la 20%, conform unor statistici. in ceea ce priveste incontinenta, primul atu este termenul de externare foarte scurt, de 24 de ore. Alte avantaje sunt rezultatele de aproape 90% rata de succes la 8 ani, recuperare extrem de scurta, timp operator redus.
Dr. Iosif Niculescu,
Director Spitalul de Obstetrica si Ginecologie "Regina Maria".